Urmeaza cele sapte clase ale scolii primare în satul natal. Atât în anii de scoala, cât si înainte, copilul participa - pe masura puterilor sale — la diverse treburi gospodaresti (pa­zeste vitele, ajuta la muncile câmpului etc). Descopera „placerea si pasiunea cartilor", cum va spune mai târziu, citind, printre altele, Descartes (Discurs asupra me todei).

Este înscris la Scoala Normala de la Câmpulung , însa nu ajunge sa sustina examenul de admitere, deoarece e respins la vizita medicala.
Printr-un concurs de împrejurari (vezi Viata ca o prada, Editura Albatros, 1977, p. 16 si urm.), se înscrie la Scoala Normala de învatatori din Abrud. La examenul pentru bursa obtine nota 10.
Dupa ce termina anul I, scoala de la Abrud este desfiintata. Marin Preda este transferat la Scoala Normala din Cristuru Secuiesc, unde va face anul II si III.
Flevul manifesta un interes special pentru româna, franceza. istorie.
„De ce îmi placea istoria? Fiindca aveam sentimentul ca traiesc de atunci, do pe vremea egiptenilor si asirienilor. Aveam cincisprezece ani, dar îmi simteam gândirea milenara (sentiment miraculos, care se micsoreaza pe masura ce în­ cepem sa traim) si îmi dadeam seama ca la capatul viu al acestui fluviu care înainta spre necunoscut eram eu. Asta era neîndoielnic: nu eu eram punctul la caro ajunsese pâna atunci istoria? Cine altcineva? Cei dinaintea mea erau batrâni si vedeam pâna unde o adusesera. Era acum rândul meu". (Viata ca o prada, p. 41). Profesorul de româna, Justin Salantiu, îi remarca înzestrarea literara si afirma ca „va 'ajunge un mare scriitor". Participa la sedintele Societatii de lectura clin scoala. Scrie câteva schite si citeste în cadrul acestei societati. încredinteaza o lucrare spre publicare în revista scolii. însa, din cauza evenimentelor dramatice care vor urma, revista nu va mai aparea.

În urma Dictatului de la Viena , Scoala Normala din Cristuru-Secuiesc îsi înceteaza activitatea, iar elevii sunt transferati la alte scoli.
Marin Preda este repartizat la Scoala Normala de Baieti din Bucuresti. „Era în septembrie 1940... Înainte sa ajung s-o fac eu, istoria, turbure si amenintatoare, dadea buzna peste noi: scoala normala unde învatasem, din Cristur-Odorhei, nu mai exista, împreuna cu jumatate din Ardeal... Primisem o hârtie în care eram anuntat ca sunt înscris în Bucuresti". (Viata ca o prada, p. 49).
În septembrie, conducîndu-1 la gara, tatal sau îi spune ca nu-1 mai poate ajuta, fiindca „el de bani nu mai avea cum sa faca rost". începe o perioada de mari dificultati si pri­vatiuni materiale.

Reuseste sa urmeze — datorita întelegerii aratate de directorul scolii — anul scolar 1940—1941. La sfârsitul acestuia, sustine examenul de capacitate care îi dadea dreptul sa se înscrie în cursul superior, însa greutatile materiale îl determina sa renunte la scoala.
In aceasta perioada citeste multa literatura, filozofie si con­tinua sa scrie nuvele si chiar romane.
„Eram fericit ca scrisesem un roman de la început pâna la sfârsit (fiindca mai începusem si altele, dar nu le terminasem) si aceasta certitudine îmi ajungea". (Viata ca o prada, p. 100).
Face tentative sa debuteze, adresându-se revistei „Gândirea". Cunoaste pe Geo Dumitrescu si pe alti tineri scriitori gru­pati în jurul revistei „Albatros". O schita încredintata spre publicare nu vede lumina tiparului deoarece revista e sus­pendata dupa câteva numere.

Debuteaza în pagina literara „Popasuri" — girata de Miron Radu Paraschivescu — a ziarului „Timpul" cu schita Pârlitu' (aparuta în numerele din 15 si 16 aprilie). In acelasi ziar, va mai publica în lunile viitoare înca cinci texte: Strigoaica (23 mai), Calul (4 iunie), Salcâmul (7 iulie), Noaptea (5 august), La câmp (22 septembrie).
Datorita ajutorului prietenilor sai este angajat corector la „Timpul" si, o vreme, functionar la Institutul de Statistica. începe sa frecventeze cenaclul „Sburatorur", condus de . E. Lovinescu. Nuvela Calul, pe care o citeste aici, nu i-a placut — dupa cum marturiseste scriitorul — lui Lovinescu din cauza duritatii ei. Stârneste însa încântarea lui Dinu Nicodin care cumpara manuscrisul contra unei mari sume de bani. In schimb, o alta nuvela „mai traditionala", De capul ei, este apreciata de marele critic: „Lovinescu a exclamat de câteva ori în timpul lecturii, cu vocea lui subtire si senina: Are talent!... Are talent!" (Imposibila întoarcere, editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Cartea Româneasca, 1972, p. 72).
In septembrie 1942, este angajat, la recomandarea lui E. Lovinescu, secretar de redactie la ziarul Evenimentul zilei al carui director era Ion Vinea.

Incepând din aprilie, Marin Preda îsi satisface stagiul mi­litar la Turnu-Magurele .
Reîntors la Bucuresti , devine corector la ziarul România libera.
Îi apar noi lucrari (Plecarea, înainte de moarte, Iubire) în publicatii ca: „Tineretea", „Viata sociala".

Colaboreaza la revistele „Lumea", „Veac nou" si „Studentul ro­mân" (cu nuvelele Ceata, Maritisul, Nepotul).

Lucreaza la Societatea Scriitorilor , iar apoi este secretar de presa la Ministerul Informatiilor.
Aduna ceea ce publicase prin reviste într-un volum pe care îl trimite — fara succesul scontat – la un concurs de debut al Editurii „Cultura Nationala".

Marin Preda debuteaza cu volumul Întâlnirea din Pamînturi (apa­rut la Editura Cartea Româneasca).

Redacteaza o prima versiune a romanului Morometii ( la Balcesti si Sinaia). E nemultumit de ceea ce scrisese si abandoneaza lucrul la acest roman.
Publica nuvela Ana Rosculet, învinuita de naturalism de critica epocii.

Apare nuvela Desfasurarea (mai întâi în „Viata Româneasca", nr. 8—9; apoi, în volum). I se acorda Premiul de Stat. Marin Preda începe sa lucreze ca redactor la sectia de proza a revistei „Viata Româneasca".

Lucreaza la Societatea Scriitorilor , iar apoi este secretar de presa la Ministerul Informatiilor.
Aduna ceea ce publicase prin reviste într-un volum pe care îl trimite — fara succesul scontat – la un concurs de debut al Editurii „Cultura Nationala".

Marin Preda debuteaza cu volumul Întâlnirea din Pamînturi (apa­rut la Editura Cartea Româneasca).

Redacteaza o prima versiune a romanului Morometii ( la Balcesti si Sinaia). E nemultumit de ceea ce scrisese si abandoneaza lucrul la acest roman.
Publica nuvela Ana Rosculet, învinuita de naturalism de critica epocii.

Apare nuvela Desfasurarea (mai întâi în „Viata Româneasca", nr. 8—9; apoi, în volum). I se acorda Premiul de Stat. Marin Preda începe sa lucreze ca redactor la sectia de proza a revistei „Viata Româneasca".