CORNEL REGMAN: Consecvent programului sau estetic dupa care o opera literara nu-si gaseste justificarea daca nu vehiculeaza o problema de viata si — chiar mai mult — daca nu are fixata la temelia întregii ei structuri o astfel de pro blema, Marin Preda s-a simtit stimulat (ambitia i-a fost, stârnita probabil si de initiativele lui G. Calinescu în aceasta directie: Bietul Ioanide si Scrinul negru) sa scrie un roman al orasului contemporan, dar nu o cronica sociala pur si simplu, mai mult sau mai putin expozitiva, ci 6 carte de confruntari în consti­ inta si de constiinte, un roman al eticii socialiste. Risipitorii (primit mai mult decât elogios de grosul criticii, ceea ce nu 1-a împiedicat pe autor sa considere ca romanul trebuie îmbunata tit, lucru pe care 1-a si facut), reuseste, într-o oarecare masura, sa imprime faptelor timbrul specific cartilor cu „punct de vedere" si cu ordonare problematica. S-a glosat din belsug în cronici si articole referitor la locul pe care-l ocupa motivul pri eteniei si al dragostei în aceasta carte de „morala practica", ce pare a recomanda necesitatea unei rezerve protejatoare în raporturile cu semenii, în afectiune mai ales, domeniu în care „risipa" — prea târziu constatata — duce la dezechilibru. Critica a chiar exagerat în aceasta privinta, pe o linie ale carei primejdii au fost de altminteri sesizate de însusi autorul: „Ea (critica) are tendinta sa înteleaga prea multe, sa atribuie operei literare prea multe idei, încarcându-i bagajul si riscând, prin asta, s-o cam înstraineze de cititor" (Luceafarul nr. 21/1962).

Am adauga la aceste observatii de bun-simt si constatarea ca uneori furia filozofanta a comentatorilor face sa atipeasca necesarul spirit critic. În realitate, romanul, interesant si pro­ mitator ca experienta a lui Marin Preda, nu are un ritm, nu are organicitate, autorul pune în el cam tot ceea ce stie, si acest lucru se simte la lectura, asa cum simti lipsa cutelor la o draperie. Precaritatea continutului aperceptiv specific lumii înfatisate (mediul intelectual, burghez si chiar muncitoresc) se transmite direct reflectiei si notatiei, nu de putine ori iri­ tante prin artificialitate si printr-o prea zeloasa precizie. Per­sonajele, mai ales, gândesc în fraze gata facute, într-un stil care anuleaza orice diferentiere între indivizi. "Doctorul Sîrbu: „Si daca cobor privirea ratiunii în sentimentele care m-au deter minat s-o cer în casatorie si descopar ca totul n-a fost decât o eroare, cu ce ma voi apara de ideea ca sunt capabil sa-mi pregatesc mie însumi surprize care pot avea urmari fatale? (...) Dar hai mai întâi sa coborâm aceasta privire" (p. 462). Inginerul Vale: „Ma simt confuz, gândea Vale dezamagit, când ramânea singur. (...) Daca aceste pregatiri ar fi lipsit, casatoria a r fi decurs în mod simplu, asa cum toate sunt simple si firesti, când nu subliniem prin tendinta noastra spre ceremonie carac­ terul efemer al marilor acte ale existentei" (p. 465). [...]

Fisa de dictionar: Marin Preda, în vol. Confluente literare, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1966, p. 84—85.